De zeci de ani, capsulele sunt forma standard pentru suplimentele alimentare. Sunt ieftine, stabile la depozitare și ușor de luat. Însă, cu cât formula este mai complexă, cu atât limitele acestei forme de administrare devin mai evidente. Cine combină mai multe substanțe active într-o singură capsulă lucrează împotriva fiziologiei tubului digestiv, nu în acord cu ea.
Ce se întâmplă, mecanic, cu o capsulă
O capsulă tare din HPMC sau din gelatină se dezintegrează, în condiții standard, în aproximativ cinci până la cincisprezece minute. În acest interval scurt își eliberează întregul conținut dintr-odată, într-un singur punct al tubului digestiv. Pulberea, uleiul sau granulele se răspândesc apoi în imediata vecinătate a locului în care s-a dizolvat capsula.
Pentru substanțe individuale, ușor de absorbit, acest lucru funcționează. Pentru o formulă cu zece sau mai multe substanțe active, fiecare cu alte condiții de absorbție, este o problemă sistematică.
Problema bolusului
Pentru fiecare micronutrient, intestinul dispune de transportori specifici, al căror număr este limitat. Acești transportori pot fi saturați. Studiile privind absorbția zincului arată o legătură clară: cu cât doza per administrare este mai mare, cu atât procentul efectiv absorbit este mai mic. La doze mari pe termen lung, organismul își reduce, în plus, numărul de transportori.
Același principiu este valabil pentru fier, magneziu și alte minerale. O capsulă care eliberează totul dintr-odată, într-un singur punct, creează un vârf local de concentrație care suprasolicită exact mecanismele responsabile de absorbție. Cea mai mare parte a substanțelor active trece prin intestin fără să fie folosită.
Unde sunt absorbite, de fapt, substanțele active
Fiecare dintre cele trei segmente ale intestinului subțire este specializat în absorbția anumitor substanțe. Duodenul absoarbe în principal fier, calciu, magneziu, cupru, seleniu și o parte din vitaminele liposolubile. Jejunul este principalul loc de absorbție pentru majoritatea vitaminelor hidrosolubile, pentru zinc și pentru aminoacizi. În ileon se absorb vitamina B12, acizii biliari, o parte din vitaminele D și K, precum și o cantitate suplimentară de magneziu.
Când o singură capsulă se deschide în partea superioară a intestinului subțire, conținutul ei nu mai ajunge în ileon într-o concentrație semnificativă. Substanțele care ar trebui absorbite acolo sunt eliberate prematur, în zone în care lipsesc transportorii potriviți.
Capsulele gastrorezistente: doar o jumătate de pas
Capsulele cu eliberare întârziată, de exemplu din HPMC special formulat, rezolvă o problemă concretă: rezistă la acidul gastric și se deschid abia în mediul mai neutru al intestinului subțire. Astfel, substanțele active sensibile, precum culturile probiotice și postbiotice, enzimele sau acizii grași sensibili la oxidare, sunt protejate de distrugere.
Ce nu pot face aceste capsule:
- Nu distribuie eliberarea pe mai multe segmente intestinale. Și o capsulă gastrorezistentă se deschide într-un singur loc, doar că mai jos.
- Controlează viteza de eliberare doar aproximativ. De regulă, eliberarea are loc în circa treizeci de minute, nu în mai multe faze sincronizate în timp.
- Nu înlocuiesc un purtător lipidic. Substanțele active liposolubile au nevoie de bilă și de un mediu lipidic emulsionat pentru a fi absorbite sub formă de micele. O pulbere uscată într-un înveliș gastrorezistent nu îndeplinește această condiție.
- Nu schimbă forma substanței active. Omega-3 sub formă de ester etilic se absoarbe mai slab decât acidul gras liber sau trigliceridul natural, indiferent de tipul capsulei.
Gastrorezistența rezolvă problema supraviețuirii, nu și pe cea a absorbției.
Sinergiile au nevoie de apropiere în spațiu și în timp
Micronutrienții acționează rareori izolat. Trei exemple o arată concret:
Fără magneziu, vitamina D3 rămâne inactivă. Atât transformarea vitaminei D3 în 25(OH)D în ficat, cât și activarea ei în calcitriol în rinichi au nevoie de magneziu drept cofactor al enzimelor implicate. Cine ia vitamina D3 în doze mari fără un aport suficient de magneziu își consumă, în plus, propriile rezerve de magneziu, fără să beneficieze pe deplin de vitamină.
Fără K2, vitamina D3 nu duce calciul unde trebuie. Vitamina D3 contribuie la absorbția și utilizarea normală a calciului. K2 activează proteina numită osteocalcină, care fixează calciul în oase. Fără această disponibilitate simultană a celor două vitamine, calciul absorbit rămâne, din punct de vedere funcțional, mai puțin bine dirijat.
Fără un purtător lipidic, vitaminele liposolubile sunt eliminate. Vitaminele A, D, E și K pot fi absorbite de mucoasa intestinală numai dacă formează micele împreună cu sărurile biliare. Fără un mediu lipidic, ele rămân prinse în materialul nedigerat și părăsesc organismul nefolosite.
În toate cele trei cazuri, nu contează doar ca substanțele active să fie prezente. Ele trebuie să se afle în același loc, în același moment și în starea fizică potrivită.
Ce trebuie să ofere o formulă modernă cu mai multe substanțe active
Din fiziologie decurg mai multe cerințe pe care o capsulă standard, prin natura ei, nu le poate îndeplini:
-
Un purtător pe bază de lipide pentru substanțele active liposolubile. O suspensie în ulei sau o emulsie aduce vitaminele deja în starea în care trebuie să fie absorbite. Studiile privind absorbția acizilor grași omega-3 arată că formele emulsionate au o biodisponibilitate mai bună decât capsulele moi clasice.
-
Eliberare distribuită în spațiu. Sistemele multifazice, de exemplu plicurile cu microparticule acoperite diferit, permit eliberarea eșalonată de-a lungul mai multor segmente intestinale.
-
Evitarea vârfurilor de concentrație. O formulă care eliberează o substanță activă eșalonat în timp menține concentrația locală sub pragul de saturație al transportorilor. Astfel crește procentul efectiv absorbit.
-
Protecția substanțelor active sensibile fără pierderi de biodisponibilitate. Probioticele și postbioticele, acizii grași omega-3 sub formă de trigliceride și anumite vitamine trebuie să reziste la acidul gastric, fără ca forma de administrare să împiedice absorbția mai departe, în intestin.
-
Disponibilitate simultană, sinergică. Cofactorii, precum magneziul pentru activarea vitaminei D sau vitamina K2 pentru transportul calciului, trebuie furnizați împreună cu partenerii lor, în cantități care să susțină efectiv lanțul de acțiune respectiv.
Concluzie
O capsulă standard este o soluție elegantă pentru o sarcină simplă. În cazul combinațiilor complexe de micronutrienți, în care mai multe substanțe trebuie să acționeze coordonat, ea se lovește de limite structurale. Variantele gastrorezistente mută problema în intestinul subțire, dar nu o rezolvă. Cine vrea ca substanțele active ale unei formule moderne să fie cu adevărat absorbite are nevoie de o formă de administrare care să urmeze fiziologia digestiei: eșalonată, compatibilă cu lipidele și adaptată sinergiilor dintre ingrediente.
VYKEA OMNIA mizează pe o formulă în plic, cu suspensie în ulei și încapsulare SphiroX. Astfel, vitaminele liposolubile, mineralele și acizii grași omega-3 pot fi oferiți într-o formă care vine în întâmpinarea absorbției în intestin, în loc să lucreze împotriva ei.
Mențiuni de sănătate conform Regulamentului (UE) nr. 432/2012.
